Suntem în decembrie și frigul iernii se simte deja, dar nouă, celor de la Oombla, ne plac provocările, așa că îți propunem o vacanță tailor-made, în extrasezon. Avem două opțiuni pe care le putem personaliza, pentru ca tu să te bucuri de un concediu inedit: poți alege să descoperi frumusețea orașelor și viața de zi cu zi a localnicilor, într-un mod cât mai autentic sau să te relaxezi pe o plajă pustie, în una dintre destinațiile exotice care îți pot oferi o experiență de relaxare veritabilă. 

În ultimii ani, vacanțele în extrasezon au devenit tot mai populare. Din luna noiembrie și până în luna martie, poți opta oricând pentru o altfel de vacanță, care îți va da exact doza de energie și deconectare de care ai nevoie în această perioadă. 

De ce să îți rezervi chiar acum vacanța mult așteptată?

10 argumente imbatabile. Nu mai sta pe gânduri și bucură-te cât mai curând de un concediu binemeritat! 

  1. Costuri mai mici pentru călători

 Chiar dacă bugetul de vacanță nu reprezintă o problemă, este important de menționat că totul este mai ieftin în extrasezon: transportul, cazarea, restaurantele, chiar și intrarea la obiectivele turistice. Fie că este vorba de prețul zborului către destinația aleasă, cazarea în cele mai exclusiviste hoteluri sau servirea meselor în restaurante luxuriante sau tradiționale, cu siguranță vei observa că prețurile sunt mai accesibile decât în plin sezon. 

  1. Mai multe opțiuni de cazare 

Obiectivele turistice nu mai sunt sufocate de turiști, așa că vei avea o paletă diversificată de opțiuni de cazare și mai mari șanse să te bucuri în liniște de ele. Indiferent dacă preferi locațiile tradiționale, care oferă experiențe autentice sau hotelurile fastuoase, care ies din tipare, vei avea libertatea de a alege exact ceea ce visezi. Poate chiar o combinație între cele două tipuri de cazare, dacă îți dorești o experiență complexă de călătorie. 

  1. Experiențe culinare deosebite 

Cu apetitul mereu deschis pentru destinații de vacanță, îți recomandăm să încerci bucătăria tradițională locală pentru a-ți întregi experiența turistică; mâncăruri variate, bogate în condimente sau combinații curajoase de preparate, gastronomia locului merită mereu experimentată. Iar pentru că este extrasezon, vei beneficia din plin de atenția personalului din restaurante sau localnicilor care îți gătesc, spre deosebire de alte perioade ale anului, când experiența culinară nu este întotdeauna completată de aceste detalii. Totodată, prețurile vor fi, cu siguranță, mai mici. 

  1. Mai puțină aglomerație 

Deloc de neglijat, mai ales dacă îți dorești o vacanță relaxantă și exclusivistă este liniștea orașelor și lipsa miilor de turiști, în extrasezon. Chiar dacă în ultimii ani a devenit mai popular să călătorești și între lunile noiembrie și martie, orașele tot nu sunt la fel de aglomerate precum în plin sezon. Turiștii sunt greu de observat și se pierd ușor printre localnici, iar locațiile sunt aerisite și spațioase. 

  1. Vreme ideală pentru a descoperi la pas destinația aleasă 

Știm ce înseamnă să te plimbi pe străduțele înguste și ticsite cu oameni grăbiți, la peste 30 de grade, încercând să te bucuri de vacanță, dar fără prea mare succes. Vara are farmecul ei, fără dubii, dar vremea din extrasezon este mai potrivită pentru plimbări lungi și reconfortante, prin care să descoperi la pas fiecare colțișor enigmatic din destinația aleasă. 

  1. Poți experimenta un sistem hibrid work-travel 

E din ce în ce mai popular și mai la îndemână să adopți sistemul hibrid work&travel. Ai nevoie doar de un laptop și de un bilet de avion și te poți bucura de călătorii prelungite în orice colț al lumii, în timp ce rămâi conectat la job-ul tău. Să lucrezi dintr-o cafenea rafinată din Spania sau de pe un șezlong cu o priveliște de milioane din Tanzania este un vis frumos, dar mai accesibil ca oricând. Nu uita, totuși, să cântărești cu atenție diferențele de fus orar. 

  1. Poți face shopping la prețuri de extrasezon 

În plin sezon, prețurile tuturor produselor, fie că sunt suveniruri, obiecte decorative sau haine este mult mai mare față de restul anului. Acum este momentul perfect să mergi într-o vacanță, dacă îți place să te bucuri și de sesiuni relaxante și avantajoase de shopping. Ai nevoie doar de puțină planificare. Terapeuticele sesiuni de cumpărături îți vor face vacanța mai interesantă. 

  1. Poți experimenta viața localnicilor într-un mod autentic 

Pentru că numărul turiștilor este mai mic e mult mai ușor să te apropii de localnici, să îi cunoști, să le înveți tradițiile și obiceiurile sau să accesezi tururi ghidate și experiențe personalizate, găzduite de oamenii locului. Este o ocazie nemaipomenită de a experimenta o altfel de vacanță, autentică și originală. 

  1. Te poți bucura de plajă, soare și liniște dacă preferi destinațiile exotice 

Dacă simți că e momentul să iei o pauză de la viața cotidiană și vrei să mergi într-o vacanță în care să te mângâie razele soarelui și să te bucuri de valurile azurii ale oceanului, această perioadă este perfectă. Destinațiile precum Tanzania, Mexic, Emiratele Arabe Unite sau Republica Dominicană sunt ideale pentru o deconectare totală. Deși aceste destinații se buzură din plin de sezonul turistic, pentru călătorii care vin din țări în care s-a instalat deja sezonul rece, o schimbare de scenariu e binevenită. 

  1. E momentul cel mai potrivit să mergi într-o vacanță exotică care să combine relaxarea cu adrenalina 

Paradisul tropical nu este numai despre plaje maiestuoase și apă turcoaz. Poți alege o destinație exotică în care să îmbini relaxarea cu experiențe atipice, presărate cu adrenalină, precum kitesurfing-ul, plimbări cu catamaranul sau aventuri în junglă

Ți s-a făcut dor de o vacanță acum, nu-i așa? Poți alege orice destinație îți dorești, noi suntem aici pentru a crea un concept unic și adaptat nevoilor și gusturilor tale, chiar și în extrasezon.