Situat in nordul Africii, Marocul isi fascineaza vizitatorii prin diversitate si prin amestecul pestrit de culturi africane, arabe si europene. De la bazarurile pline de viata din Marrakech si pana la dramaticii munti Atlas si plajele salbatice de la intalnirea Oceanului Atlantic cu Sahara, Marocul este destinatia perfecta atat pentru pasionatii de cultura, cat si pentru iubitorii de arta si natura.
O multitudine de culori si condimente va vor intampina in Maroc, unde strazile intortocheate ale medinelor oraselor sunt un festin pentru simturi, iar amestecul unic de culturi este cu adevarat captivant.
Bucurati-va de atmosfera vibranta din labirinturile souk-urilor din Marrakech si Fez, admirati peisajele uluitoare si dramatice ale desertului Agafay si relaxati-va in patio-urile riadurilor somptuoase. Impartasiti o masa traditionala cu o familie marocana sau indreptati-va spre vest, spre coasta atlantica, pentru o vacanta cu plaje superbe si sporturi acvatice. Si nu in ultimul rand, cufundati-va in istoria si cultura Marocului, prin intermediul acestui periplu in inima celor mai vechi orase ale sale!
Mixul atipic de culturi africane si arabe, puternic influentate de europenii colonizatori, francezi si spanioli, dar si incarcatura istorica, vor face din Maroc o destinatie surprinzatoare, pe care cu siguranta o veti iubi.
Descoperiti aceasta tara neasteptata in propriul ritm, fara presiunea de a bifa obiectivele populare! Dati-i vacantei in Maroc sansa sa va uimeasca putin cate putin, cu fiecare comoara ascunsa departe de traseele turistice clasice! Patrundeti intr-o lume autentica, mai aproape de oameni, de traditii, si lasati-va cuceriti de amprenta personala a acestei destinatii colorate si vibrante! Lasati-ne sa va rasfatam, aducandu-va mai aproape de sufletul Marocului!
Pentru a va putea oferi o experienta cu adevarat personalizata si pentru a afla ce tip de atractii vi se potrivesc pentru vacanta in Maroc, va invitam sa completati formularul nostru.
Circuitele create de noi sunt tailor made. Credem ca regiunile de mai jos nu ar trebui sa lipseasca din vacanta ta, te lasam insa pe tine sa alegi cat timp doresti sa petreci in fiecare loc si ce experiente vor face din aceasta calatorie una de neuitat.
Fez-ul, sau Orasul Imperial Albastru, este capitala spirituala a Marocului si un bun punct de pornire pentru vacanta voastra in Maroc. Fondat in secolul al VIII-lea de dinastia Idrisid, orasul si-a mentinut autenticitatea de-a lungul veacurilor, in ciuda invaziei modernitatii. Cu superbele sale mederse, adevarate leagane ale cunoasterii si a sa Medina, cea mai mare si cea mai bine conservata din intreaga lume, Fez-ul depaseste granitele timpului si va va transpune in istoria marocana a Evului Mediu. Este ca si cand, in Fez, timpul ar fi stat in loc!
Impartit in trei regiuni distincte, Fez-ul ofera unicitate prin imagini, gusturi si mirosuri noi, prezente la tot pasul pe aleile si in bazarurile sale labirintice. Fez-ul nou (Nouvelle Ville) se intrepatrunde cu Orasul Mijlociu, construit in secolul al XIII-lea de merinizi, si rivalizeaza cu Orasul vechi (Fes el Bali), care dateaza inca de la sfarsitul secolului al VIII-lea si unde intalnesti la tot pasul moschei, scoli islamice vechi, vopsitorii, pielarii si alte centre mestesugaresti traditionale marocane.
Daca sunteti in cautarea unei destinatii relaxante si linistitoare, Rabat-ul este locul potrivit.
Rabat este un oras cultural cu radacini adanci in istoria acestei parti a Africii. Vizitati Kasbah des Oudayas, cu arhitectura sa maiestuoasa, infrumusetata de gradinile din jur. Nu departe de el se afla zidurile impunatoare ale Chellah-ului, o necropola din vremea merinizilor.
Rabat este, de asemenea, o capitala moderna si eco-responsabila, cu parcuri, gradini botanice si cu frumoasele gradini exotice din Bouknadel. Capitala Marocului modern se mandreste de asemenea cu un litoral remarcabil la Oceanul Atlantic, avand kilometri intregi de plaje bine amenajate, care duc spre orasul vecin, Casablanca.
Rabat-ul este nu in ultimul rand un oras viu, muzica fiind sarbatorita aici ca in niciun alt oras. Lasati-va purtati de ritmuri marocane si descoperiti aceasta bijuterie subestimata, pentru o vacanta seducatoare in Maroc!
Nu poti spune ca ai fost in vacanta in Maroc daca nu ai ajuns in Marrakech. Vibrant, dinamic sau indolent, Marrakech-ul surprinde si captiveaza in acelasi timp. Sunt fascinante orasul vechi cu Medina sa, unde se afla piata Djemaa el Fna, bazarurile (souk-uri), moscheea Koutoubia, care domina orasul de la inaltimea celor 77 de metri ai minaretului sau, si Medrasa Ben-Youssef, precum si noul oras, impestritat de cartiere precum Hivernage si Guéliz, cu gradinile Majorelle.
Faceti o plimbare prin souk, pentru a va delecta ochii cu superbele obiecte de artizanat, plimbati-va la intamplare pe alei si printre tarabe pitoresti, admirati maslinii vechi de o suta de ani din gradinile Menara si calatoriti in timp pana la dinastia saadiana! O explozie de culori garantata.
Imaginati-va un oras straniu de linistit din Africa de Nord, situat la intalnirea desertului Sahara cu Oceanul Atlantic. Intre mare si desert, aceasta peninsula din sudul extrem al Marocului este definita de contrastul dintre dunele de nisip si nuantele de albastru ale lagunei cu ape translucide, stancile care par cazute de pe luna si de legatura aparent redusa cu lumea exterioara, ca si cum ar fi situata pe o cu totul alta planeta.
Adaugati la acest peisaj un vant aspru si constant de 40 km/h care va sufla in fata, cu nisip care zboara de jur imprejur. Bine ati venit in Dakhla, Sahara Occidentala! Vacanta in Maroc tocmai a luat cunostinta cu natura spectaculoasa a acestei tari, pentru a adauga inca un element de autenticitate experientei.
Dakhla este locul unde poti face kite surfing, te poti catara pe dunele de nisip, poti vizita ferme de stridii sau poti descoperi tratamentele revolutionare de la Izvoarele Asmaa. Exista nenumarate moduri de a experimenta Dakhla, atat pe apa cat si pe uscat, nu trebuie decat sa va lasati inspirati de recomandarile noastre.
Am selectat o lista de experiente care te vor aduce mai aproape de natura, oamenii si cultura locurilor vizitate. Indiferent ca preferi activitatile in aer liber, adrenalina, iti place sa savurezi gastronomia locala sau esti pasionat de istorie si cultura, alege una sau mai multe experiente care se potrivesc stilului tau, pentru o vacanta de vis in Maroc.
Pentru o traire completa, autentica, am selectat mai multe variante de hoteluri, fiecare cu specificul si farmecul lui. Selectia noastra reprezinta doar o mica parte din ce are de oferit fiecare destinatie. Daca hotelul visurilor tale nu se regaseste in selectia noastra si doresti alte propuneri pentru vacanta ta exotica in Maroc, contacteaza-ne.