Hola, Costa Rica!
Plaje paradisiace, vulcani aburinzi, păduri tropicale uluitoare, junglă misterioasă, tiroliane interminabile, cafea și ciocolată savuroase, surfing, apusuri de soare fabuloase, balene, broaște țestoase și tucani – Costa Rica este un ținut tropical de vis, care merită un loc în vârful listei tale cu destinații viitoare de călătorie.
Definită de locația sa între Caraibe și Oceanul Pacific, Costa Rica oferă priveliști superbe, de la coaste cu nisip negru-vulcanic, la golfuri accidentate și plaje cu nisip alb. Un sejur tailor-made în Costa Rica va fi evadarea de care ai nevoie; cu peisajele sale uluitoare, localnici prietenoși și aventuri epice de trăit, această bijuterie din America Centrală îți va bucura toate simțurile.
Deși este relativ mică, Costa Rica este una dintre țările cu cele mai diverse ecosisteme din lume, găzduind peste 500.000 de specii de floră și faună, aproximativ 4% din flora și fauna lumii. Astfel, pentru cei care iubesc vacanțele aventuroase, Costa Rica oferă o paletă diversă de activități în aer liber, locuri de explorat și trăiri de experimentat, inclusiv drumeții la vulcani și cascade, canyoning sau tiroliană.
Explorează celebrul Parc Național Manuel Antonio
Cel mai spectaculos și divers parc ecologic din Costa Rica, dar și cel mai mic, Manuel Antonio, găzduiește aproape 300 de specii diferite de păsări și mamifere și are atât păduri tropicale și plaje lungi de nisip alb, cât și recife de corali multicolore.
Cu puțin noroc, te poți întâlni cu leneși sălbatici, șerpi, broaște sau maimuțe prietenoase. Pentru cei mai aventuroși, parcul organizează diverse activități memorabile: rafting prin cascade, vizitarea pădurilor de mangrove și plimbări călăre. Este uimitor să poți observa îndeaproape viața de zi cu zi a multor animale tropicale rare și prețioase.
Descoperă Parcul Național Tortuguero, paradisul broaștelor țestoase
Poți ajunge în acest loc magnific doar cu hidroavioane sau bărci mici. Odată ce ajungi în Parcul Național Tortuguero, vei observa, de-a lungul celor două maluri, păduri verzi, luxuriante, unde se adăpostesc o mulțime de berze, crocodilii stau întinși la soare, iar grupuri de păsări ciripesc de zor. Toate acestea creează o imagine vie, pe care nu o vei putea uita.
Tortuguero găzduiește și țestoase verzi, care sunt pe cale de dispariție, dar vin aici în fiecare an, pentru a se reproduce, de la începutul verii și până la sfârșitul toamnei.
În acest parc sunt și poduri lungi suspendate, deasupra pădurii, pe care le poți traversa, bucurându-te de priveliști care merită fotografiate.
Vizitează Insula Cocos, insula rechinilor
Celebra insulă a rechinilor, Insula Cocos, este un loc pe care nu îl poți rata. Aici trăiește o mare comunitate de rechini, iar UNESCO a recunoscut acest loc ca fiind unul dintre moștenirile naturale ale lumii, care trebuie conservate.
Experiența de aici va fi cu totul unică: în drumeția spre Insula Cocos, când vei vedea rechinii înotând în jurul bărcii, te vei simți puțin speriat, dar și foarte entuziasmat. Mai mult, după ce ajungi pe insulă vei putea admira grupuri imense de rechini, care înoată sau se ascund sub diverse stânci. Ceva cu adevărat spectaculos, nu-i așa?!
Rezervația Monteverde Cloud Forest, comoara din Costa Rica
Oamenii din Costa Rica sunt extrem de mândri de pădurea Monteverde, una dintre cele mai frumoase păduri tropicale din țara lor. Este cunoscută ca prima destinație de eco-turism din lume, cu plante extrem de rare, sute de specii de păsări, mamifere, reptile, fluturi și insecte. Monteverde este popular pentru cei care doresc să descopere natura și să se bucure de tot ceea ce are de oferit, de la păduri rare și unice, până la tiroliană și degustare de cafea locală.
Există numeroase moduri de a explora Monteverde - de la mersul pe jos pe Sky Walk (trecerea peste șase poduri suspendate), până la mersul cu telegondolele Sky Tram. Nu numai că vei observa impresionantele speciile de plante, dar vei avea ocazia să te bucuri și de păsări și alte animale sălbatice în această drumeție. În special, nenumăratele orhidee care înfloresc în această pădure și cântecul păsărilor exotice îți vor încânta privirea și auzul.
Vulcanul activ Arenal, un peisaj memorabil
Costa Rica este o țară cu mulți vulcani, iar Vulcanul Arenal reprezintă o minune a naturii. Arenal nu a mai erupt recent, ultima dată fiind în 2010, dar reprezintă un peisaj remarcabil pentru vizitatori. Temperatura ridicată a vulcanului se poate simți prin izvoarele termale din jurul muntelui.
Totodată, printr-o excursie în Arenal, poți vizita și lacul artificial, lung de 39 de kilometri, poți pescui sau poți explora pădurea tropicală, printr-o plimbare pe podurile suspendate.
Playa Grande, o plajă ideală pentru soare și surf
Vacanța în Costa Rica este și despre plaje și relaxare pe malul oceanului, poate chiar și o sesiune de surf. Pentru toate acestea, Playa Grande este locația ideală.
Aici, te poți bucura de razele soarelui sau poți să evadezi în apele turcoaz ale oceanului, cu o placă de surf. Comunitatea din această zona este blândă și relaxată, vei pierde șirul orelor datorită acestei atmosfere liniștitoare. Totul este despre plajă, surf și bunăstare.
Astfel, un sejur personalizat în Costa Rica, special conceput pentru tine de travel designerii Oombla Travel, va fi o experiență care va avea mereu un loc special în amintirile tale. Costa Rica, un paradis tropical, plin de animale sălbatice colorate și păduri luxuriante, așteaptă să fie explorat pe tiroliane și poduri suspendate. O vacanță tailor-made în Costa Rica te va face să înțelegi și să simți sloganul țării, „Pura Vida”, adică „viață bună”. În cel mai profund sens al cuvântului.